Hoții de impulsuri. Constanța, RomTelecom și începutul unei anchete care a tulburat liniile

La începutul anilor 2000, când România pășea în noul mileniu cu telefoane fixe și centrale digitale proaspăt instalate, la Constanța izbucnea un scandal care avea să arate cât de subțire era firul dintre tehnologie și abuz. Mii de abonați reclamau facturi încărcate cu apeluri pe care nu le recunoșteau. În centrul furtunii se afla o angajată a RomTelecom. În jurul ei  se afla o anchetă a Parchetului, implicarea SRI, suspiciuni legate de firme cu servicii speciale și un sistem care se dovedea vulnerabil.

România impulsurilor taxate la minut

În acei ani, impulsul telefonic era unitatea de măsură a vieții cotidiene. Fiecare apel consuma, fiecare minut costa. Nu existau abonamente nelimitate, nu existau aplicații, nu existau explicații rapide. Telefonul fix era încă centrul casei, iar telefoanele publice țineau loc de telefon mobil. Sigur, întâlnirea stabilită era întâlnire, dacă întârziai mai mult de sfertul academic nu te mai aștepta nimeni. Și, în această mare de telefoane fixe, într-o zi, plicurile de la poștaș au început să aducă neliniște.

Facturi umflate. Convorbiri nocturne la numere cu 89 în față, jocuri, concursuri, linii erotice. Apeluri repetate, la intervale aproape matematice, între miezul nopții și cinci dimineața. Pensionari trecuți de șaptezeci de ani figurați drept clienți fideli ai serviciilor „fierbinți”. Familii din București și din provincie puse să plătească pentru concursuri televizate la care nu participaseră niciodată.

RomTelecom devenea, pentru mulți, sinonim cu neputința de a dovedi că nu ai făcut ceva.

Constanța – orașul unde liniile au început să scârțâie

La Constanța, reclamațiile se adunaseră suficient cât să nu mai poată fi tratate ca simple erori. Direcția locală de telecomunicații administra una dintre cele mai moderne centrale digitale din județ. De acolo se coordonau legături, se verificau linii, se făceau testări.

Ancheta a pornit după ce s-au observat volume neobișnuite de apeluri către firme care ofereau servicii cu valoare adăugată, loterii, concursuri, linii cu tarif special. Sumele erau mari. Beneficiarii erau puțini și constanți.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța a deschis dosare. În joc a intrat și SRI, prin structura sa județeană. Se începuse o cercetare complexă, cu monitorizări tehnice și se verifica un mecanism care funcționase luni la rând.

Femeia din centrală

În centrul investigației s-a aflat o angajată a centralei digitale, electromecanic, responsabilă cu verificarea liniilor. O femeie cu vechime în sistem, familiarizată cu aparatura și cu procedurile.

Anchetatorii au susținut că, de la masa de verificare urbană, se puteau lansa apeluri care apăreau ulterior în contul altor abonați. Convorbiri scurte, dar suficiente pentru a genera costuri serioase. Apeluri direcționate către patru firme din Constanța care operau servicii telefonice cu tarif majorat.

Prejudiciul invocat era de ordinul sutelor de milioane de lei vechi, împărțit între sute de abonați.

În paralel, se vorbea despre o altă angajată implicată într-un alt tip de fraudă, apeluri către concursuri televizate, inclusiv către emisiuni difuzate de PRO TV, apeluri care nu erau contorizate corect. În acel caz, pierderea ar fi fost a companiei.

Imaginea care se contura era aceea a unui sistem în care breșele tehnice puteau fi speculate din interior profitul fiind împărțit către exterior, probabil cu vestitul ”paraîndărăt”.

Cum funcționa mecanismul

Centrala digitală era creierul rețelei din județ. De acolo se puteau verifica parole, testa linii, conecta și deconecta apeluri. În mâini pricepute, sistemul oferea flexibilitate. În mâini greșite, oferea oportunitate. Capul să te ducă!

Anchetatorii au susținut că se introduceau temporar convorbiri în contul unor abonați conectați la masă pentru verificări. Apelurile plecau către numere cu tarif special, iar costurile se întorceau în facturi aparent legitime.

Existau și metode mai vechi, din centralele analogice, scurtcircuitarea contorului, montarea unor piese metalice care împiedicau înregistrarea impulsurilor. Acolo pierdea compania. În varianta digitală, pierdeau oamenii.

Un detaliu care a stârnit rumoare a fost menționarea unui număr tehnic de verificare, folosit pentru testări. Din astfel de puncte se puteau lansa apeluri care apoi erau „mutate” în evidențe.

Totul se petrecea fără ca abonatul să știe. Telefonul rămânea în furcă. Factura creștea în tăcere, omul o primea și se crucea.

SRI, Parchetul și „dovezile beton”

Ancheta a fost prezentată drept una solidă. Procurorii au vorbit despre constatări tehnice clare, despre documentarea modului de operare și despre legătura dintre apelurile suspecte și anumite firme beneficiare.

SRI a oferit sprijin în partea de analiză și documentare. Se vorbea despre un grup operativ mixt și se  anunțau și alte dosare.

Conducerea locală a RomTelecom a admis că fenomenul furtului de impulsuri era dificil de depistat. Secretul convorbirilor limita metodele de verificare. Ascultarea directă era ilegală pe atunci iar monitorizarea necesita proceduri complicate.

În același timp, firmele cu servicii cu valoare adăugată urmau să fie obligate să își instaleze echipamente speciale pentru urmărirea apelurilor. Era un semn că problema nu era izolată.

Țapul și sistemul

Femeia anchetată a susținut, prin intermediul presei vremii, că este victima unui conflict intern și că i se atribuie fapte care depășesc responsabilitatea unei singure persoane. Se vorbea despre tensiuni cu superiorii, despre plecări anunțate, despre un climat profesional apăsat. În marile sisteme, vinovăția se așază adesea pe umerii celui mai vizibil.

Dar anchetatorii au mers mai departe. Dosarul a devenit simbolul unei lupte mai largi împotriva fraudelor din telecomunicații. Cazul de la Constanța a dat glas și altor povești din alte orașe ale țării, semn că practica era una bine cunoscută de făptași.

În Capitală, pe o stradă liniștită din Sectorul 1, mai multe familii au descoperit că figurau cu apeluri nocturne către linii erotice. În alt cartier, două femei, mamă și fiică, constatau că parolele le fuseseră schimbate fără solicitare și că facturile includeau jocuri, horoscoape și concursuri televizate, deși una dintre ele nici măcar nu avea televizor.

Răspunsurile primite au fost evazive. Soluțiile, rare. În unele cazuri, posturile telefonice au fost suspendate până la plata integrală a sumelor contestate.

România începutului de mileniu învăța, cu preț mare, că tehnologia fără control poate deveni instrument de abuz. Ce nu s-a aflat niciodată cu adevărat este cine controla acele firme și ce legături sus-puse aveau.

O epocă a improvizației

Privită din prezent, povestea pare foarte exotică. Centrale digitale noi, dar proceduri fragile, calculatoare performante, dar supraveghere limitată. O companie aflată între modernizare și moștenirea vechilor reflexe. România intra în epoca modernizării iar primul gând al multor concetățeni era cum și ce să facă pentru a mai produce una de 100 în plus. Se fura energie electrică, se fura combustibil, se fura cablu. Și, în inventivitatea noastră, pentru o vreme, am furat și impulsuri telefonice. Era expresia unei epoci în care granițele erau testate constant.

Au existat dosare penale, au existat anchete, țapi ispășitori. Dar au existat și păgubiții, care, ca de obicei, au plătit paguba fără să știe dacă datoria le aparținea.

Într-o țară care abia învăța regulile pieței, impulsul telefonic devenise moneda unei ingeniozități întunecate.

CITEȘTE ȘI: Ciobaniada din „Miorița” modernă în 2015. Baciul era să rămână fără câini iar Parlamentul a chemat jandarmii

 Trenulețul din Satul de Vacanță-cronica unei dispariții anunțate. Un simbol al verilor românești, ajuns fier vechi